Malakai

 

Malakai s-a întâmplat. Asta e cauza tuturor încurcăturilor din viața mea din ultima perioadă. Dacă nu m-aș fi aflat acolo, nu m-aș fi apropiat niciodată atât de mult de el.

Hannah este o adolescentă obișnuită. Are șaptesprezece ani, locuiește cu bunica sa, se descurcă destul de bine la liceu și pare că momentan nu are planuri mărețe pentru viitor. Însă totul se schimbă în dimineața când decide să nu meargă la liceu cu autobuzul, ci să parcurgă întreaga distanță pe jos. Ei bine, din nefericire (pentru ea și din fericire pentru Malakai), Hannah asistă la un cumplit accident între un autoturism și o motocicletă. Deși se află în stare de șoc și plânge necontenit, Hannah reușește să sune într-un final la 911 și să cheme o ambulanță. Evident, în tot acest timp are grijă să stea lângă tânărul accidentat și îl încurajează să lupte pentru viața sa. Ba mai mult, încearcă să își amintească puținele noțiuni de prim ajutor pe care le învățase cu o vară în urmă și chiar să-i operască hemoragia folosind o bucată din bluza ei.

Doamne, Dumnezeule, să nu moară. Nu poate să moară.

Ajunsă la spitalul unde este internat Malakai, Hannah este nevoită să răspundă la niște întrebări și este supusă mai multor teste, doarece acesta a pierdut destul de mult sânge și are nevoie de un donator.

Zilele trec, Hannah continuă să meargă la spital pentru a afla care este starea lui Malakai, însă niciodată nu are curajul de a intra în salon pentru a vorbi cu el. În ceea ce privește școala și viața privată, Hannah începe să aibă note din ce în ce mai mici, se află în atenția tuturor elevilor (este privită drept salvatoarea lui Malakai), slăbește considerabil și nu reușește să își scoată  din minte imaginea cu Malakai întins pe stradă și sângele împrăștiat peste tot.

Cum ajunge Hannah să își petreacă timpul cu Malakai și să dezvolte sentimente pentru acesta? Simplu. Mătușa acestuia o roagă să vină la conacul D’Andre și să încerce să stea cu Malakai, să îl ajute cu temele pentru liceu, mai concret, să fie alături de el, deoarece acesta încă se recuperează după accident și nu se află într-o stare prea bună (nici fizică, iar psihică, ei bine, nici vorbă).

Relația dintre protagoniști începe cu stângul, însă acest lucru nu o descurajează pe Hannah. Cu timpul, ea învață cum să-l tolereze pe Malakai, cum să reacționeze, ce să spună și ce să facă în funcție de atitudinea lui, în general, cum să trăiască alături de un băiat cu probleme.

Deși cartea se concentrează asupra unei povești de iubire oarecum banală dintre o fată și un băiat rău, ea poate fi privită și drept o oglindire a realității. Și când spun asta, mă refer în special la greutățile prin care o persoană este nevoită să treacă atunci când încearcă să salveze pe cineva, să readucă acel individ în prezent, să îl facă să înțeleagă că trebuie să lupte cu proprii demoni, să îl motiveze să trăiască… Cam asta face Hannah pe parcursul ambelor volume. E confuză. Plânge mult. Spune că a luat o decizie și în secunda următoate face opusul. Încercă să îl înțeleagă pe Malakai și să facă față momentelor în care ba îi arată că îi pasă de ea, ba o respinge.

Nu plâng. Am încetat s-o mai fac în urmă cu câteva zile, când mi-am dat seama că Malakai nu are de gând să sune. Că nu are de gând să mă caute. Că nu are de gând să facă ceva și nu mai pot să fiu eu cea care-l caută. Care îl sună. Nu mai vreau să fiu pisăloagă și obositoare și aș putea să îl contrazic pe Parker, dar nu o fac. Undeva, în adâncul meu, știu că are dreptate, dar nu la fericirea mea mă gândesc acum.

Consider că această carte a avut parte de mult prea multă reclamă. Nu mi se pare atât de strălucită pe cât susțin unele persoane. Spațiere prea mare între paragrafe, idei care se repetă la nesfârșit, prea puține informații despre personaje și, în general, multă dramă. Aș fi vrut să aflu mai multe despre toate personajele și trecutul lor, despre locul în care se desfășoară acțiunea, să am parte de o descriere mai detaliată. Mi se pare prea simplă cartea. Are multe lipsuri. E scrisă mult prea lejer, unele dialoguri sunt enervante și de toată jena, iar acel du-te-vino dintre personaje te face să îți dai ochii peste cap.

În mare, seria Malakai este bună pentru a fi citită atunci când vrei să iei o pauză de la lecturile tale obișnuite.

Și… pentru o fracțiune, am avut impresia că Malakai a fost al meu. Că a fost aici, prezent. Însă acum l-am pierdut iar. Sau poate că și el se pierde pe sine uneori.