Dragostea durează trei ani

 

Poți să fii înalt, brunet, și să plângi. Pentru a face asta, e de ajuns să descoperi dintr-o dată că dragostea durează trei ani. E genul de descoperire pe care nu i-l doresc nici celui mai mare dușman – ceea ce este o figură de stil, fiindcă n-am așa ceva. Snobii n-au dușmani, dar încearcă să-și facă, de-aia îi vorbesc de rău pe toți cei din jur.

Un tânțar durează o zi, un trandafr, trei zile. O pisică durează treisprezece ani, dragostea, trei. Uite-așa. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandrețe și, în cele din urmă, un an de plictis.

Dragostea durează trei ani sau mai mult? Are dreptate autorul sau nu? Oare titlul are legătură cu ceea ce se povestește în carte? Sau pur și simplu, autorul se joacă cu mintea ta, te pune la încercare? Rămâne de văzut...

Marc Marronier, un cronicar monden uns cu toate alifiile este părăsit de Anne, soția sa, după doar trei ani de căsnicie. Potrivit acestuia, motivul principal al despărțirii constă în faptul că dragostea unuia pentru celălalt a dispărut după cei trei ani petrecuți împreună. Însă, așa cum povestește autorul în capitolul Plouă peste Copacabana, adevărata cauză a despărțirii constă într-o fotografie uitată în geanta sa de călătorie, fotografie pe care Anne a găsit-o din întâmplare. Fotografia cu pricina prezenta imaginea lui Alice, o femeie căsătorită cu un anume Antoine și implicit, amantă a lui Marc.

După multe întâlniri ascunse și rugăminți din partea amantului, Alice hotărăște să divorțeze la rândul ei și să formeze un cuplu oficial cu Marc. Numai că, odată ce se hotărăște să rămână alături de Marc, acesta începe să aibă îndoieli și se întreabă dacă noua relație este sortită eșecului, așa cum s-a întâmplat în cazul primei căsnicii. De aceea, el devine obsedat de ideea că dragostea are o durată limitată și că orice ar face, nu va putea să reziste mai mult de cei trei ani blestemați.

Întregul roman al lui Beigbeder gravitează în jurul teoriei potrivit căreia, dragostea durează doar trei ani și ne poartă într-o lume haotică, unde cluburile de noapte deocheate, drogurile și petrecerile se țin lanț. Și sincer, mi se pare că doar în felul acesta poți descrie cel mai bine dragostea și implicit, cataclismele pe care ea le provoacă.

Un divorț festiv, Dileme, Toate o iau razna, Capitol foarte sexos, Habar n-am, Episod meschin, reprezintă doar câteva dintre titlurile inedite pe care găsești la începutul unui nou capitol, aspect care mi-a plăcut enorm la această carte. Nu este genul acela de roman în care personajul principal se plânge de cât de nedreaptă este viața și cât de dificilă este iubirea, ci îți pune la dispoziție adevărate cugetări asupra anumitor aspecte ale vieții.

De ce nu vine nimeni la divorțuri? La cununie eram înconjurat de toți amicii mei. Dar în ziua divorțului sunt incredibil de singur. Nu tu martori, nu tu domnișoare de onoare, nu tu familie, nu tu tovarăși matoliți care să mă bată pe spate. Nici flori, nici coronițe. În lipsa orezului, mi-ar fi plăcut să arunce cu ceva în mine, cu roșii fleșcăite, de exemplu. La ieșirea din Palatul de Justiție, genul ăsta de proiectile este totuși monedă curentă. Unde sunt oare toți cei apropiați, care se îndopau cu fursecuri la nunta mea, iar acum mă boicotează, deși ar trebui să fie invers - să te însori întotdeauna singur și să divorțezi cu sprijinul tuturor prietenilor?

Dragostea durează trei ani este o carte onestă și ușor excentrică. Fiind scrisă într-o manieră simplistă, ea se citește foarte repede. Ba mai mult, unele pasaje îți dau impresia că stai lângă un vechi prieten și îi asculți sfaturile de viață, totul petrecându-se într-un bar.

Plină de pasiune și citate interesante, cartea îți servește gratis un cocktail despre iubire și fețele urâte ale acesteia. Te poartă dintr-o dramă în alta și te face să întrebi dacă deznodământul va fi unul pe placul tău. Rămâne să descoperi de unul singur dacă te identifici cu ideile și teoriile promovate de autor și dacă ești de acord cu universala dată de expirare a dragostei.