Poți
să fii înalt, brunet, și să plângi. Pentru a face asta, e de ajuns să descoperi
dintr-o dată că dragostea durează trei ani. E genul de descoperire pe care nu
i-l doresc nici celui mai mare dușman – ceea ce este o figură de stil, fiindcă
n-am așa ceva. Snobii n-au dușmani, dar încearcă să-și facă, de-aia îi vorbesc
de rău pe toți cei din jur.
Un
tânțar durează o zi, un trandafr, trei zile. O pisică durează treisprezece ani,
dragostea, trei. Uite-așa. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de
tandrețe și, în cele din urmă, un an de plictis.
Dragostea durează trei ani sau mai mult? Are dreptate
autorul sau nu? Oare titlul are legătură cu ceea ce se povestește în carte? Sau
pur și simplu, autorul se joacă cu mintea ta, te pune la încercare? Rămâne de
văzut...
Marc Marronier, un cronicar monden uns cu toate alifiile
este părăsit de Anne, soția sa, după doar trei ani de căsnicie. Potrivit acestuia,
motivul principal al despărțirii constă în faptul că dragostea unuia pentru
celălalt a dispărut după cei trei ani petrecuți împreună. Însă, așa cum
povestește autorul în capitolul Plouă peste Copacabana,
adevărata cauză a despărțirii constă într-o fotografie uitată în geanta sa de călătorie, fotografie pe care Anne a găsit-o
din întâmplare. Fotografia cu pricina prezenta imaginea lui Alice, o femeie
căsătorită cu un anume Antoine și implicit, amantă a lui Marc.
După multe întâlniri ascunse și rugăminți din partea amantului,
Alice hotărăște să divorțeze la rândul ei și să formeze un cuplu oficial cu
Marc. Numai că, odată ce se hotărăște să rămână alături de Marc, acesta începe
să aibă îndoieli și se întreabă dacă noua relație este sortită eșecului, așa
cum s-a întâmplat în cazul primei căsnicii. De aceea, el devine obsedat de
ideea că dragostea are o durată limitată și că orice ar face, nu va putea să
reziste mai mult de cei trei ani blestemați.
Întregul roman al lui Beigbeder gravitează în jurul
teoriei potrivit căreia, dragostea durează doar trei ani și ne poartă într-o
lume haotică, unde cluburile de noapte deocheate, drogurile și petrecerile se
țin lanț. Și sincer, mi se pare că doar în felul acesta poți descrie cel mai
bine dragostea și implicit, cataclismele pe care ea le provoacă.
Un
divorț festiv, Dileme, Toate o iau razna, Capitol
foarte sexos, Habar n-am, Episod meschin, reprezintă doar câteva dintre
titlurile inedite pe care găsești la începutul unui nou capitol, aspect care
mi-a plăcut enorm la această carte. Nu este genul acela de roman în care
personajul principal se plânge de cât de nedreaptă este viața și cât de
dificilă este iubirea, ci îți pune la dispoziție adevărate cugetări asupra
anumitor aspecte ale vieții.
De
ce nu vine nimeni la divorțuri? La cununie eram înconjurat de toți amicii mei.
Dar în ziua divorțului sunt incredibil de singur. Nu tu martori, nu tu
domnișoare de onoare, nu tu familie, nu tu tovarăși matoliți care să mă bată pe
spate. Nici flori, nici coronițe. În lipsa orezului, mi-ar fi plăcut să arunce
cu ceva în mine, cu roșii fleșcăite, de exemplu. La ieșirea din Palatul de
Justiție, genul ăsta de proiectile este totuși monedă curentă. Unde sunt oare
toți cei apropiați, care se îndopau cu fursecuri la nunta mea, iar acum mă
boicotează, deși ar trebui să fie invers - să te însori întotdeauna singur și
să divorțezi cu sprijinul tuturor prietenilor?
Dragostea
durează trei ani este o carte
onestă și ușor excentrică. Fiind scrisă într-o manieră simplistă, ea se citește
foarte repede. Ba mai mult, unele pasaje îți dau impresia că stai lângă un
vechi prieten și îi asculți sfaturile de viață, totul petrecându-se într-un
bar.
Plină de pasiune și citate interesante, cartea îți
servește gratis un cocktail despre iubire și fețele urâte ale acesteia. Te poartă
dintr-o dramă în alta și te face să întrebi dacă deznodământul va fi unul pe
placul tău. Rămâne să descoperi de unul singur dacă te identifici cu ideile și
teoriile promovate de autor și dacă ești de acord cu universala dată de
expirare a dragostei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu