Paleta AVON Pearlesque

 


Cine nu adoră produsele de makeup? Recunosc, eu sunt obsedată de tot ce ține de makeup. Îmi place să testez diverse produse, de la rujuri până la farduri de pleoape, să colecționez palete de la diverse branduri și să vânez cele mai bune reduceri pe site-urile de cosmetice. Ador ca în fiecare zi să îmi adaptez machiajul în funcție de starea de spirit sau de hainele pe care le port. De aceea, de multe ori apelez la cele mai îndrăznețe nuanțe de ruj sau de farduri. Și cum sunt de părere că poți găsi un produs ieftin și bun de care să te poți bucura o bună perioadă, m-am gândit să vă prezint un produs care se poate încadra în această categorie.



Pearlesque- Treasure Palette for Eyes & Face

La fel cum scrie și pe ambalaj, Pearlesque este o paletă de machiaj care poate fi folosită atât pentru față, cât și pentru ochi. Paleta prezintă 9 farduri, un amestec bogat de culori mate îndrăznețe și strălucitoare pe care să le poți combina cu ușurință. 

Pentru mine, Pearlesque este paleta de farduri perfectă. O pot folosi pentru conturarea și iluminarea feței, dar și pentru punerea în evidență a ochilor. În plus, este extrem de ușoară (12,2 g) și de aceea o pot purta cu mine oricând. Dimensiunile reduse o fac potrivită pentru orice portfard, iar oglinda încorporată este mai mult decât binevenită. Mai mult decât atât, materialul din care este realizată paleta este unul rezistent și nu trebuie să îți faci griji că atunci când o vei scoate din geantă vei găsi vreun fard distrus.

În ceea ce privește fardurile și rezistența lor pot spune că sunt destul de mulțumită. Deși nu sunt extrem de pigmentate și este necesar să aplici mai multe straturi pentru a obține intensitatea dorită, fardurile rezistă foarte bine pe pleoape. 

Mă așteptam ca fardurile mate să fie prăfoase, însă mă bucur că lucrurile nu au stat chiar așa. Vorbim despre farduri și este normal ca acestea să mai "aterizeze" și pe restul feței atunci când sunt aplicate. Totuși, fardurile din paleta Pearlesque au trecut cu brio acest test și au rămas fixate pe pleoape, fără a-mi strica restul machiajului.

Mi-ar fi plăcut ca cei de la AVON să pună și un nume ficărei nuanțe de fard. Cred că ar fi făcut paleta și mai atractivă.


După o săptămână în care am testat paleta (mulțumită celor de la BUZZStore), pot spune că mă declar mulțumită de ea. Compactă, ușoară și cu un preț accesibil, Pearlesque este acea paletă pe care o poți folosi zi de zi. Culorile calde și plăcute pot fi combinate cu ușurință, iar rezistența fardurilor la transfer este una destul de mare. 

Tu ai încercat noua paletă de machiaj din gama mark., AVON Pearlesque?


 #BUZZPearleasqueEyeshadow #BUZZAvon

Comentarii