Anul de grație

 


Magie, paranoia, dușmani periculoși, iubire, suspans, supraviețuire. Acestea sunt cuvintele potrivite pentru a descrie Anul de grație.

În ținutul Garner, femeile sunt controlate de bărbați. Ele sunt mai mult sau mai puțin un fel de proprietate pentru bărbați. De asemenea, le este interzis să viseze, deoarece bărbații au impresia că acesta este un mod de a-și ascunde magia. Din cauza aceasta, există doar două lucruri bune care li s-ar putea întâmpla în viața aceasta: să se căsătorească sau să își petreacă restul zilelor muncind din greu.

În cel de-al șaisprezecelea an de viață, fetele din ținut trec printr-un întreg ritual în urma căruia sunt alese pentru căsătorie. După aceea, sunt izgonite într-o tabără retrasă, în plină sălbăticie, cu scopul de a-și elibera periculoasa și diabolica magia care a pus stăpânire pe ele. Ce presupune această magie? Ei bine, în ținutul Garner, adolescentele au puterea să ademenească bărbați de toate vârstele din paturile lor. Mai mult decât atât, se pare că pielea lor emite un afrodiziac puternic, un fel de esență  a tinereții. Magia fetelor se poate manifesta sub diverse forme, de la puterea de a vorbi cu animalele sălbatice, până la controlul minților celor din jur.

Este singura noapte din an în care femeilor li se îngăduie să se adune fără bărbați. Ai zice că am profita de această ocazie ca să vorbim, să împărtășim, să ne spunem toate ofurile. În schimb, rămânem izolate și meschine, măsurându-ne din priviri, geloase  pe ce au celelalte, mistuite de dorințe pustii. Și cine are de câștigat de pe urma acestei încercări de a ne depăși unele pe altele? Bărbații. Suntem de două ori mai multe ca ei, și totuși iată-ne, încuiate în capelă, așteptând ca ei să ne hotărască soarta.

Dacă fetele reușesc să se elibereze de magia otrăvitoare și să se întoarcă în sat – dacă se mai întorc vii-, trebuie să urmeze niște reguli stricte: tăcerea, supunerea și nașterea unui copil. Numai că, există  posibilitatea ca în orice moment, un bărbat își poate acuza soția de practicarea magiei și nerespectarea regulilor și comportamentelor sociale. Drep urmare, ea va fi executată imediat, în văzul tuturor locuitorilor din Garner. De aceea, femeile trăiesc într-o tăcere de nedescris, aproape înspăimântătoare.

În ținut, dacă ne-am tăia hainele și ne-am da jos straiele de dedesubt, am fi biciuite, dar aici totul este diferit.

Personajul principal, Tierney James nu visează să se căsătorească, să urmeze regulile absurde impuse de bărbații din ținut. Vrea doar să aibă o viață mai bună și să găsească o explicație pentru visele ciudate pe care le are de ceva vreme. Știe că femeile nu au dreptul să viseze și nici să vorbească despre ororile care se petrec în anul de grație, iar zvonurile că există o uzurpatoare nu o fac decât să devină și mai suspicioasă în privința lucurilor care se petrec în jurul ei.

Cu toate acestea, planurile lui Tierney încep să se destrame în momentul când primește un voal în timpul ceremoniei. Astfel, ea trebuie să plece din ținut alături de celelalte fete (33 de fete) cu panglici roșii (simbolul păcatului- panglicile erau prinse în părul împletit) pentru a se elibera de magia necurată. Ajunsă în sălbăticie, Tierney realizează că nici stihiile dezlănțuite, nici braconierii din pădure care abia așteaptă să prindă o fată din anul de grație pentru a-i vinde bucăți din trup pe piața neagră, nu reprezintă adevărate amenințări. În mod brutal, ea înțelege că adevăratul dușman se află chiar lângă ea, că trebuie să se teamă de puterea ei și a celorlalte fete

Anul de grație prezintă o poveste captivantă despre lupta de supraviețuire, mutilarea permanentă a sufletului și trupului, minciuni și superstiții. Cartea aceasta îți pune imaginația la încercare. Deși unele acțiuni pot fi anticipate cu ușurință și te pot face să crezi că deja ai idee cum va continua totul, scriitura lui Kim Liggett te face să rămâi acolo, să citești mai departe.

La început am avut impresia că Anul de grație este o altă carte adresată adolescenților. Un mix de elemente supranaturale și drama adolescentină. Însă am rămas plăcut surprinsă de felul în care autoarea a reușit să aducă în atenția cititorilor teme de actualitate, precum sexualitatea feminină și dominația patriarhală. Într-un fel, în această carte se vorbește pe limba femeilor care sunt nevoite să îndure reguli stricte și absurde, care nu au șansa de a alege și de a-și spune cuvântul și, care în general,  duc o viață plină de minciuni și compromisuri.

Dragă cititorule, dacă ai de gând să citești cartea, să știi că îți vei pune o mulțime de întrebări de-a lungul paginilor. Vei dezvolta tot felul de teorii și te vei întrista pe alocuri. Sunt sigură că o să îți placă.


Comentarii