Zahir

 

Îmi termin ciocolata, mă uit la ceas și știu că e încă devreme ca să simt senzația aceea plăcută că fac din nou parte dintre oameni. Pentru câteva momente visez legănându-mă în iluzia că Esther o să intre acum pe ușa aceea, călcând pe frumoasele covoare persane, o sa mi se așeze alături fără a rosti un cuvânt, o să aprindă o țigară privind la grădina interioară și o să mă ia de mână. Trece o jumătate de oră, timp de o jumătate de oră cred eu însumi în povestea pe care am plăsmuit-o, până îmi dau seama că este doar un vis.

Autor: Paulo Coelho

Editura: Humanitas

Număr de pagini:330

Potrivit scriitorului Jorge Luis Borges, ideea de zahir își are originea în tradiția islamică și se pare că a apărut prin secolul al XVIII-lea. Zahir, în arabă, înseamnă vizibil, prezent, imposibil de a trece neobservat. Un zahir poate fi o persoană, un obiect, un lucru care devine o obsesie ce preia încet viața unui individ. Mai concret, este vorba despre ceva sau cineva cu care, odată ce am intrat în contact, ajunge să pună stăpânire pe toate gândurile noastre, în așa fel încât nu mai reușim să ne concentrăm asupra altui lucru.

Cât de bine crezi că te cunoști? Te iubești suficient de mult? Oare poți accepta lucrurile care ți s-au întâmplat, poți trece peste suferințele din trecut? Ai idee care este drumul pe care trebuie să îl urmezi pentru a-ți salva sufletul? Ai avut vreodată impresia că te afli într-o continuă căutare a identității, în timp ce o parte semnificativă a vieții tale a dispărut?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările fundamentale la care personajul principal încearcă să își răspundă. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, în multe dintre cărțile sale, Paulo Coelho are instinctul de a-ți urmări identitatea și de a-ți induce ideea de soartă. De ce spun acest lucru? Pentru că atât în Alchimistul, cât și în Jurnalul unui mag, cititorul este inspirat de călătoria personajului principal, care încearcă să găsească dragostea de viață și totodată, să își regăsească sinele.

Totuși, ce date cunoaștem despre personajul principal din acest volum? În primul rând, nu îi cunoaștem numele, este anonim. Știm doar că el este un romancier celebru care locuiește la Paris. Este căsătorit cu Esther, o jurnalistă care într-un moment de cotitură a vieții decide să devină corespondent de război. De asemenea, aceasta cunoaște și vorbește foarte bine patru limbi. Însă, viața celebrului scriitor se schimbă în momentul când Esther dispare fără urmă. El pare să fie din ce în ce mai chinuit de misterul dispariției soției. Oare a fost răpită, ucisă sau s-a săturat de căsnicie și l-a părăsit pentru un alt bărbat?

Cum e posibil ca după doi ani încă să nu fi reușit s-o uit? Nu mai suportam să mă gândesc doar la asta, să întorc toate datele pe față și pe dos, să încerc să fug, să mă împac cu ideea, să scriu o carte, să mă apuc de yoga, să fac muncă voluntară, să mă întâlnesc cu prietenii, să agăț femei, să ies la dineuri, să merg la cinema (evitând adaptările literare, bineînțeles, căutând numai filme care au fost scrise pentru ecran), la teatru, la operă, la meciuri de fotbal. Dar Zahirul ieșea învingător, era mereu cu mine „cum mi-ar plăcea ca ea să se afle aici cu mine”.

Lupta interioară a scriitorului se aseamănă cu cea a unui individ care nu poate controla sau mai bine zis, nu poate înțelege  misterul absenței persoanei iubite. De aceea, timp de doi ani, soția devine pentru el un Zahir, o entitate care îl obsedează și care îi macină sufletul. Cu cât încearcă mai mult să o uite, cu atât aceasta se strecoară mai mult în gândul lui.

Pe coperta cărții găsim următoarea informație: Scriitorul începe s-o caute și ajunge până în Asia Centrală. Cu toate acestea, între dispariția lui Esther și eventuala reuniune a soților, nu am simțit că s-a întâmplat ceva cu adevărat. Fizic se întâmplă destul de puține evenimente, fapt care poate frustra puțin cititorul, mai ales dacă nu este familiarizat cu scriitura lui Coelho. Nu de puțin ori, am avut senzația că toată această poveste ar fi mai ușor de digerat, mai atractivă, dacă ar fi comprimată în mai puține pagini, 100 de exemplu. Consider că există și alți cititori, care la fel ca mine, de-a lungul paginilor au fost încercați de sentimentul de plictiseală, ba chiar de confuzie. Spre deosebire de alte cărți scrie de Paulo Coelho, Zahir nu emană aceeași magine, nu transmite un mesaj concret, din care să înveți ceva, care să te îndemne să schimbi ceva în viața ta. Cel puțin, asta am simțit când am terminat de citit acest volum.

Sunt curioasă ce impresie v-a lăsat această carte...

Vreau să îmi impun convingerea că e mai bine să fiu liber. Liber din nou. Pregătit să întâlnesc iubirea adevărată a vieții mele, aceea ccare mă așteaptă și care niciodată nu mă va face să retrăiesc situația umilitoare de acum.