Diavolul și domnișoara Prym

 

Diavolul și domnișoara Prym este o carte despre lupta nesfârșită dintre lumina și întunericul aflate în adâncul sufletului uman. Ea prezintă o poveste încărcată de emoție, în care integritatea ființei umane este supusă unui test cumplit.

Această carte aduce în atenția cititorului o serie de întrebări care au marcat umanitatea ani la rând, cea mai importantă fiind următoarea: Oamenii sunt buni sau răi?

Această întrebare îl macină și pe Carlos, un bărbat trecut de cincizeci de ani, care decide să meargă în Viscos, un sătuc din Franța, pentru a-și pune în aplicare planul elaborat, conform căruia, la sfârșit va afla dacă oamenii sunt în stare să renunțe la toate crezurile lor și să săvârșească o faptă oribilă, trecând de partea răului.

Sunt un om care străbate pământul cu un diavol alături; ca să-l îndepărtez sau ca să-l accept definitiv, trebuie să răspund la anumite întrebări.

Având doar un ghiozdan în care sunt înghesuite unsprezece lingouri de aur și un caiet, bărbatul se cazează la singurul hotel din monotonul Viscos și începe să își deruleze maleficul plan. El are de gând ofere toate cele unsprezece lingouri de aur oamenilor din sat, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să muncească  nici măcar o zi. În acest mod, oamenii și-ar putea permite lucruri la care nici măcar nu au îndrăznit să viseze, ar putea pleca din Viscos către un oraș bine dezvoltat sau și-ar putea încuraja rudele să se reîntoarcă în satul natal și să își părăsească locuințele din orașul învecinat. Numai că străinul Carlos impune o singură condiție. Pentru a obține „recompensa”, cineva trebuie să comită o crimă. Nu contează dacă victima este un cerșetor ori un bătrân aflat pe patul de moarte, important este ca cineva să moară.

Deși avea 281 de locuitori, Chantal fiind cea mai tânără și Berta cea mai bătrână, Viscos era controlat de o jumătate de duzină de persoane: patroana hotelului, răspunzătoare de bunăstarea turiștilor, preotul, răspunzător de suflete, primarul, răspunzător de legile vânătorii, nevasta primarului, răspunzătoare de primar și de hotărârile lui, fierarul - care fusese mușcat de lupul blestemat și izbutise să supraviețuiască - și proprietarul majorității pământurilor din jurul orășelului. Acesta din urmă se opusese construirii parcului pentru copii, în credința – veche- că Viscos avea să se dezvolte din nou și că acolo era un amplasament foarte bun pentru construirea unei case de lux.

Tuturor celorlalați locuitori ai Viscos-ului puțin le păsa ce se întâmpla sau nu se întâmpla în orășel, pentru că ei își aveau oile, grâul și familiile lor de îngrijit. Frecventau hotelul, mergeau la liturghie, se supuneau legilor, își dregeau uneltele la fierărie și, din când în când, cumpărau pământ.

În încercarea sa de a afla dacă oamenii sunt în stare să comită o faptă de neconceput doar pentru a primi aurul mult visat, misteriosul bărbat o întâlnește pe Chantal Prym, o tânără care lucrează la hotelul din sat. Ea este singura care află adevăratul motiv pentru care străinul dorește să știe dacă oamenii sunt decenți și buni sau din contră, răi și brutali. Potrivit spuselor bărbatului, întreaga sa familie a fost omorâtă cu sânge rece, fapt care l-a făcut să își pună sub semnul întrebării toate convingerile pe care le-a avut despre oameni și viață până în acel moment.

Din păcate, Chantal ajunge să fie prinsă în acest joc periculos inventat de străin și timp de câteva zile devine mesagerul personal al acestuia. Ea este cea care le spune oamenilor despre aur și le explică cum pot intra în posesia acestuia.

Dacă locuitorii din Viscos renunță la toate principiile lor și decid să își damneze sufletul, dacă victima este un cetățean de rând sau chiar bătrâna pe care oamenii o suspectează de vrăjitorie ori dacă Chantal decide să fure aurul și să plece din sat pentru a o lua de la capăt într-un loc nou și prosper, rămâne de văzut. Cert este că oamenii sunt doar oameni – cam asta este concluzia la care ajunge străinul.

Nu vă ofer mai multe informații, vă las să descoperiți singuri.